vineri, 19 aprilie 2013

Campanie pentru ajutorarea micuţului Ayan Hemen la meciul cu Chindia



Partida dintre FC Botoşani şi Chindia Târgovişte va avea şi un pronunţat rol umanitar. Oficialii clubului au hotărât să sprijine campania pentru ajutorarea lui Ayan Hemen, un băieţel de şapte luni bolnav de epidermoliza buloasă. La intrarea pe teren toţi jucătorii vor purta tricouri cu chipul micuţului, iar la intrarea  în stadion, dar şi în tribune vor fi montate urne în care fiecare suporter să contribuie cu o sumă de bani.
"De la haine, la scărpinat, totul îl răneşte pe micuţ. În locurile respective se formează bule mari cu fluid, ca răspuns la traume minore ale pielii. Acestea nu se manifestă doar la nivelul membrelor, ci pe tot corpul, iar dacă este implicat esofagul sau cavitatea bucală, bulele duc la disfagie şi alimentaţie dificilă", a declarat Alexandru Chirilă, directorul de marketing al FC Botoşani.
Acesta  a afirmat că şansa micuţului este o intervenţie chirurgicală în Italia, costurile ajungând la 27.000 de euro. Toţi cei care vor să ajute pot face donaţii în contul deschis, în lei, la BCR RO53RNCB0041101946940001, pe numele mamei micuţului, Andreea Hemen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu